ȘCOALA BĂCANI SUB PECETEA REGELUI CAROL ȘI- A LUI SPIRU HARET
(Istoricul Școlii Gimnaziale Nr. 1, Băcani)
Deși Al. I. Cuza dădea încă din 1864 Legea instrucțiunii publice, prin care învățământul primar devenea gratuit și obligatoriu, la Băcani, școala va apărea abia după 1881 sub domnia regelui Carol I și în vremea guvernărilor liberale. Întârzierea se explică prin lipsa unui buget care să ducă la ridicarea de construcții școlare, prin lipsa manualelor școlare dar și prin lipsa școlilor normale capabile să dea învățători calificați. Iată cum descria situația la 1886 revizorul școlar Petru Condrea, în al său „Dicționar geografic al județului Tutova”: „Băcani, sat în județul Tutova, plasa Simila, spre nord de Bârlad, aproape de confluența pârâului Bogdana cu Simila. Are 245 locuitori din care 33 știu carte și 58 de case. Formează comuna Băcani cu cătunele Drujești, Susăni și Vulpășeni. În întreaga comună sunt 897 locuitori din care 69 știu carte, 175 contribuabili și 233 de case. Se cultivă via pe o suprafață de 1325 hectare. Cu comerțul se ocupă 17 locuitori din care 15 români și 2 evrei, cu 9 stabilimente comerciale din care două cârciumi. Are o școală primară de băieți și un oficiu poștal rural sucursala acelui din Zorleni. În comună sunt două biserici.” Putem observa că analfabetismul era covârșitor, că școala primară părea proaspăt apărută (oricum după 1880) și că bisericile erau mai multe decât școlile. La Arhivele statului din Vaslui cel mai vechi catalog școlar al Școlii din Băcani e datat 1899 și din el aflam că în cătunul Băcani din comuna Băcani, plasa Simila, județul Tutova se găsea o școală primară mixtă cu clasele 1-5 avându-l ca învățător pe Vasile Scânteie. În clasa I erau 20 de elevi, 9 in clasa a II-a, în clasa a III-a erau 5 elevi, într-a IV-a existau 6 iar în clasa a V-a erau 4 elevi. Vedem în total 44 de elevi și mai putem remarca că erau relativ puțini și că deja școala nu mai era doar de băieți, ci devenise mixtă. Prin anii 30 registrele matricole ne arată la Băcani era un învățător deosebit pe nume Ioan Țapu care terminase în 1927 Școala normală la Bârlad cu media 7,70. Dacă în 1929 avea gradul provizoriu el va ajunge în anul 1946 să aibă gradul superior, adică cel mai înalt. Acest învățător venea de la Voinești, iar în 1932 era ajuns la Școala Băcani. A fost recompensat de către minister cu titlurile „Răsplata muncii pentru construcții școlare” în 1936 și cu „Mulțumiri pentru activitate școlară deosebită” în 1943, fapt care sugerează că a ctitorit clădirea școlii din Băcani. El e și inițiator al construirii prin subscripție publică a Monumentului eroilor băcăneni ridicat în 1939 și încă existent.Va fi detașat alături de soția sa tot învățătoare în 1945 în orașul Bacău iar din 1946 va fi detașat la Inspectoratul școlar Bacău.
Iată și câteva comentarii desprinse dintr-un catalog al Școlii Băcani din anul 1940-1941, găsit la Arhivele statului Vaslui:
- Pe prima pagină găseam fotografia regelui Mihai și numele Ministerul Educației Naționale. Asta arată o rămășiță a cultului personalității conducătorului practicat anterior în anii 38-40 sub dictatura regelui Carol al II-lea.
- Față de cei 44 de elevi câți avea școala la 1886 în clasele I-V, observăm că în septembrie 1940 erau înscriși 154 de copii. Asta dovedește o creștere demografică și o creștere a frecvenței școlare asociată cu progresul economico- cultural realizat de statul român în interbelic.
- La clasa I din 69 de elevi înscriși 43 au absentat și au rămas repetenți iar la clasa a V-a din cei 18 de elevi înscriși toți au absentat rămânând și ei repetenți. Asta arată ca țara era neoficial în război, mulți bărbați fiind mobilizați pe front în războiul reîntregirii iar copiii ,,luptau” la muncile pământului și nu la școală.
Legat de nașterea Școlii Suseni, informații găsim tot la Arhivele statului Vaslui. Astfel un proces verbal de inspecție datat septembrie 1909 atesta că în cătunul Suseni, comuna Băcani, județul Tutova exista o școală mixtă cu trei clase condusă de învățătorul provizoriu V. Iftimiu și care, spunea documentul împlinea deja un an de la înființare. Se mai preciza că din 1909 școala avea local propriu clădit după tipul dat de Casa Școalelor, cu o singură sală de clasă și cancelarie. Inspecția găsise înscriși în catalog 52 de elevi (33 la clasa I, 14 la clasa a II-a, 5 la clasa a III-a) și mai preciza că în 1908 (anul înființării) fusese învățător N. Gâdei. Revizorul școlar mai reproșa învățătorului că avizele de chemare la școală nu erau semnate și că avizele de amendare nu erau întocmite. Alt proces verbal din mai 1911 ne spunea că școala împlinea deja doi ani de la înființare și ne informa că din noiembrie 1909 era condusă de învățătorul definitiv Vasile Scânteie, venit prin transfer de la Școala Ibănești. Se mai preciza că grădina școlară era parcelată și semănată, că la clasa a II-a din 14 elevi înscriși 11 ,,urmau”, în vreme ce la a III-a din 5 elevi înscriși 3 ,,urmau” sau că elevii fuseseră găsiți curați și disciplinați „bine pregătiți la toate obiectele, afară de română și matematică”. Arhivele vasluiene ne confirmă desigur că învățătorii veniți la Școala Suseni erau absolvenți ai Școlii normale din Bârlad.
În fine, Arhivele vasluiene dau informații și despre apariția Școlii Drujești. Aici școala se înființa la 1920, iar stâlpul școlii apărea a fi învățătorul Manolache Munteanu, absolvent al Școlii normale din Bârlad în 1919 cu media 7,10. El ajungea la Școala Drujești în 1920, prin detașare de la Ibănești unde era învățător provizoriu.Va fi recompensat în 1926 de către minister cu „Răsplata muncii pentru construcții școlare” lucru care sugerează că e ctitor al clădirii Școlii Drujești. Îl regăsim în 1939 ca inițiator, alături de învățătorul Țapu din Băcani și de alți intelectuali, al ridicării Monumentului eroilor aflat și astăzi în mijlocul satului. În 1943 în vremea războiului era încă învățător la Drujești căci apărea în cataloage alături de învățătoarea Coloșenco Natalia. Interesant, că după războiul reîntregirii îl vedeam detașat la Școala Băcani în 1946 și pe învățătorul Coloșenco Petru. Acest învățător căsătorit se pare cu Natalia făcuse școala normală
la Chișinău, promoția 1927, cu media 8 și ajunsese și el să obțină gradul I în 1947. Analiza acestor materiale de arhivă ne permite următoarele concluzii:
- Școlile comunei Băcani sunt creația guvernelor liberale conduse de I. C. Brătianu, tată și fiu și apar în domnia regelui Carol I. Acest lucru e stimulat de crearea băncii B.N.R. în 1880 (care a dat salarizarea), de înființarea Școlii normale din Bârlad în 1870 (care a dat învățătorii), de crearea Casei Școalelor (care a adus manuale în școli și investiții) sau de politica haretistă a ridicării satului prin școală și cultură.
- Majoritatea învățătorilor care au slujit școlile băcănene sunt rodul Școlii normale din Bârlad.
- Școlile primare erau mixte, cuprindeau clasele I-V și aveau maxim doi învățători pe școală. Prima școală apare în satul Băcani probabil după 1881.
- Promovarea elevilor avea procente slabe din cauza muncilor agricole care îi răpeau pe copii de la școală deși părinții primeau de la învățători avize de chemare sau avize de amendare pentru cei care își țineau copiii acasă. Unii învățători au avut inițiativa ridicării Monumentului eroilor băcăneni din 1939 fiind în același timp ctitori ai clădirilor școlilor băcănene, drept pentru care ministerul i-a răsplătit cu titluri și probabil cu premii în bani.
- Învățătorii se detașau des de la o școală la alta și obțineau în urma examenelor cinci grade didactice: provizoriu, definitiv, II, I, superior.
Prof. Romeo Chelaru