Satul Băcani din Valea Smilei, ținutul Moldovei

Spaţiu moldovean, nume turanic, colonişti munteni

La anul 1900, marele lingvist român de origine evreiască, Lazăr Şăineanu ne spunea că “Băcani e un sat cu nume turanic în Tutova”. De fapt, el pomenea satul din fostul judeţ Tutova, actual Vaslui, sat care se afla pe pîrîul Smila, afluent al Bîrladului.

Şăineanu pare că nu aflase că-n Evul Mediu mai fiinţase şi un alt sat Băcani, aflat însă lângă Tîrgovişte şi care era dispărut deja la 1900. Oricum ar fi, din cele două sate Băcani care au fost, astăzi mai există doar cel localizat la N-V de oraşul Bîrlad pe valea Smilei de jos.

Indicaţii despre topografia satului moldovean Băcani ne dă şi harta inginerului Baiardi din 1816, hartă pe care vedem scrise două toponime numite” Siliştea Băcanilor” şi “Pogana Băcanilor”. Toponimul “Siliştea Băcanilor” semnaliza fosta vatră a satului, vatră localizată pe hartă cam după actuala şcoală gimnazială, deasupra drumului ce iese din Băcani şi duce-n satul Suseni.Toponimul celălalt “Pogana Băcanilor”, apărea pe hartă deasupra satului, spre zarea dealului şi indica aşa cum deja am arătat într-un alt articol un loc rău pentru agricultură adică rîpos şi nisipos.

  Inevitabil ajungem la întrebarea referitoare la vechimea satului moldovean Băcani.Un prim răspuns,o primă atestare, ne-o oferă documentul din 1624, martie 24 unde ni se vorbeşte de cumpărarea de către boierul Simion Gheuca a unor părţi de moşii din satul Băcani. Citit cu atenţie, actul ne ajută să identificăm numele celor trei ,,bătrîni” care stăpîniseră Băcanii, anume Poliţanu, Stancu şi Solomon însă face și trimitere la un ispisoc de cumpărătură pe care-l avusese Poliţanul de la Petru-vodă.

Acest document din 1624 ni-l arată pe boierul Simion Gheuca cumpărînd ocine de la copiii Poliţanului anume Macovei, Gligorie, Marica, Odochia dar şi de la nepoţii lui, anume Danciul, Marica, Teodosia. Ori asta înseamnă că Poliţanul era deja mort şi că ispisocul Poliţanului era primit de la Petru Şchiopul adică de la primul vodă muntean ajuns pe tronul Moldovei, pe care a condus-o cu întreruperi între anii 1574-1591.

Vedem aşadar că satul Băcani era deja „ctitorit” sub vodă Petru Şchiopul, căci atunci cumpăra aici moşii acel răzeş Poliţanul. Sîntem înclinaţi să afirmăm că satul nu exista sub Petru vodă Rareş, una că documentele medievale nu-l arată şi alta că ispisocul Poliţanului nu foloseşte expresia „Petru voevod al Bătrîn” ,care în hrisoavele medievale ar trimite la Petru Rareş. Putem astfel încadra „descălecatul” satului Băcani imediat după anul 1546 cînd moare Petru vodă Rareş şi mai putem spune că el exista deja la 1591 cînd Petru Şchiopul vodă părăseşte tronul definitiv.

Credem că acel Poliţanul era un răzeş venit din satul Poliţeni de pe Tutova şi că el cumpăra moşii în Băcani pentru că îşi luase nevastă de aici. Poliţanul avea desigur şi banii necesari să cumpere moşii în Băcani, căci exact în zilele lui Petru vodă Şchiopul se ivesc multe documente care atestă vînzări masive de moşii în satul Poliţeni de pe Tutova.

 În trecere să mai semnalăm că documentul din 1624 ne-o arată în viaţă pe Draga, fiica lui Stancu din Băcani şi nevasta lui Ignat. E vorba de acel Ignat care împreună cu fiul său, popa Dumitru cumpăra sub vodă Şchiopul la 1589 o ocină lîngă Suseni şi ai cărui nepoţi primeau la 1644 întăriri de ocine în Bălăceni şi Zmeiani, sate vecine cu Băcani.

     Dar să ne întoarcem acum la problema numelui satului Băcani şi să observăm că o clasică regulă gramaticală ne trimite la un antroponim Baca/ Băcan care să fie „moşul” întemeietor al satului şi care să-i dea şi numele.

    Pentru început vom vorbi despre etimologia cuvîntului „băcan” şi de aceea vom da cuvîntul lingviştilor.Astfel B.P. Haşdeu indica pentru substantivul „băcan” o etimologie turanică din turcul bakal „negustor de coloniale” tras din arabul bakkal ,,negustor de legume”. Lazăr Şăineanu identifica şi el două sensuri pentru cuvîntul „băcan”: fie o tinctură roşie folosită de femei pentru dresul feţei, fie un arbore brazilian din care se extrăgea o tinctură pentru roşitul ouălor de Paşte. Pentru el originea substantivului „băcan” era din cumanul  ,,bachan”, lemn de Brazilia ori tinctură roşie, termen cuman tras din arabul „ bakkan” cu acelaşi înţeles. Mai recent Nicolae Suciu ne preciza că deși moldovenismul ,,bacal”- negustor redă mai bine turcismul „bakal”, forma munteană „băcan”, trecută şi în Ardeal avea să devină forma literară a limbii române.

     Semnalăm și noi un fapt interesant, anume că-n greaca actuală la băcănie se zice „Bachanalia” iar la băcan se zice „mpakales”. Legat de asta remarcăm că Hașdeu ne spunea că forma munteană „băcan” ar fi fost introdusă la noi prin negustorii greci veniţi de la sudul Dunării. De fapt Haşdeu îi considera pe greci a fi primii băcani în spaţiul valah şi tot el exemplifica diferenţa dintre muntenismul „băcan” şi moldovenismul „băcal”. Astfel în actul datat 1669, Iaşi se vorbea de „Petco băcalul şi Gheorghie But băcal”, negustori ce se iscăleau greceşte, în vreme ce „Condica vistieriei lui Brîncoveanu ” din 1693 pomenea de   ,,untul ce au dat băcanii, care s-a trimis la Dărstor, la capichehaia hanului…”

            Dacă am concluziona în acest moment am observa că termenul “băcan” ne  trimite cert spre o origine turanică, indiferent că sensul său e fie de „negustor” fie de „tinctură roşie” şi indiferent de faptul că un sens a putut fi intermediat de greci iar celălalt a venit direct de la cumani.

            Ajunşi aici vom încerca să dovedim că atît antroponimele Baca/Bacan cît şi toponimul Băcani sînt specifice Munteniei valahe adică Ţării Rumâneşti. Deja istoricul Gheorghe Gherghe s-a pronunţat pentru un ctitor al satului Băcani, pe nume Baca, antroponim regăsit totuşi tîrziu în documentele moldoveneşti. Astfel abia la 15 iunie 1640 un prim Băca era pomenit în Moldova, iar la 1646,  martie 6 alt act ne vorbea de „Iane brat Bacăi” adică de un Baca frate cu  un Iane ce pare grec.

Gheorghe Gherghe considera că un anume Baca ar fi ctitorit satul Băcani încă în perioada prestatală, ipoteză pe care o considerăm greşită, fiind şi lipsită de dovezi.

Totuşi ideea unui antroponim Baca ar trebui discutată, adică se poate ca un Baca să fi „descălecat” satul Băcani. În sprijinul acestei ipoteze semnalăm şi noi că în vremea războiului din 1330 dus de regele Carol Robert de Anjou contra lui Basarab vodă apărea un mare nobil maghiar numit Bako. Numele lui pare maghiar dar poate fi şi cuman căci regatul maghiar era colonizat masiv cu cumani încă de la sfârşitul secolului XII. Această ipoteză cumană a numelui Baca poate fi întărită şi pe baza a două antroponime mongole ce-au aparţinut în secolul XIII unor hani mongoli, numiţi Tula Buca şi Arik Boke. În plus putem preciza că numele capitalei Azerbaidjanului, ţară turcică e chiar Baku. Întîmplător, dar şi interesant e faptul că în satul Băcani de azi apar numele de familie Boca sau Boacă.. Totuşi trebuie subliniat că în mediul românesc antroponimul Baca apare mai întîi în documentele medievale muntenești.

Căci aici în Muntenia la 1502, martie 9  Radu vodă facea danie mai mulţi ţigani între care şi un Baca cu copiii săi, iar mai apoi la 1512, iulie 23 un Baca din Pleaşov, hotărnicea un sat de pe Călmăţui.

            Aşadar numele Baca trimite la o etimologie turanică, însă apare mai întîi în Muntenia pe la 1500 şi abia mai apoi în Moldova pe la 1640. Acest fapt se explică prin aceea că acei Baca din Moldova par a fi străini(greci sau munteni) veniţi aici în sec.XVII. Ori în sec XVII, cînd sînt atestaţi în Moldova primii Baca, satul Băcani de pe Smila era deja creat aşa că derivarea satului Băcani dintr-un Baca pare mai puţin probabilă. Deși nu excludem asocierea antroponimului Baca cu toponimul Băcani, mult mai sigură ni se pare a fi derivarea numelui tîrgului Bacău dintr-un autroponim Bako/Baku. Căci în ţara Oltului din Ardeal găseam la 1617 antroponimul Bak, numele de familie Bacu iar la 1722 chiar şi derivatul Bacău. În plus, un document medieval extern pomenea la 1431 tîrgul Bacău din Moldova sub forma latină „civitas Bako”.

      De aceea, în ceea ce ne priveşte înclinăm spre o a doua ipoteză, aceea că numele satului Băcani vine dintr-un alt  antroponim, anume Băcan şi că numele Băcanu/Băcani sunt specifice Munteniei valahe. Putem oare să dovedim asta?

            Să pornim la drum folosind mai întâi un document muntean din 1493, septembrie 2 care ni-l arăta pe jupan Piper stolnic ca fost stăpîn în satul Băcani de lîngă Tîrgovişte. Alt act datat 1587, februarie 21 și dat de către Mihnea vodă , întărea jupanului Pătru logofăt o ocină cumpărată în satul Băcani. În veacul următor, la 1628, aprilie 20 ca martor la o vînzare de ocină în satul Orlăndeşti, lîngă Tîrgovişte găseam mai mulţi „megiaşi şi oameni buni” între care şi un anume Băcanu din Buzeşti. Mai apoi, dar în aceeași Muntenie un Băcan unchiaşul semna şi el ca martor la o cumpărătură de ocină făcută la 1636, august 20. În fine, un ultim zapis muntean din 1662 ni-i arăta ca “megiaşi ot Unghiani pe Manea, Stan şi Băcan”.

            Adunate laolaltă, toate aceste documente dovedesc că numele Băcan şi toponimul Băcani îşi au originea în Muntenia, documentele moldoveneşti neatestîndu-le, căci foloseau forma Bacal. Devine aşadar clar că numele satului Băcani de pe Smila a fost dat de un om străin de Moldova, un străin numit Băcan şi colonizat aici din Muntenia.

       Ajunşi  la această răscruce riscăm o ipoteză, aceea că acest ţăran numit Băcan trăia deja în satul vecin Rumâni, fiind urmaşul unor colonişti munteni mai vechi.

            Cum satul Rumâni de pe Smila apărea pe harta lui Baiardi din 1816 exact în hotar cu satul Băcani, putem crede că cel numit Băcan a plecat din satul Rumâni şi a creat  noul sat ce-i va purta numele prin defrişare de codru, numită în actele medievale, „săpătură/săcătură”. Spunem asta şi pentru că satul Rumâni există încă din zilele lui Alexandru vodă Cel Bun (1400-1432), iar numele său ar trimite la o colonizare cu oameni străini (liuzi) veniţi din Ţara Rumânească/ Valahia. Adică de acolo de unde ţăranii fără pămînt apăreau în documentele medievale cu numele de “rumâni”.

            Documentele bîrlădene publicate de Ioan Antonovici ne arată clar cum unii dintre ţăranii colonizaţi sub Alexandru vodă într-o „slobozie” pe Smila- devenită apoi satul Rumânii şi-au vîndut moșiile de aici iar cîţiva au „roit”după cum credem, în hotarul de alături, „descălecînd” noul sat Băcani. Ne bazăm și pe faptul că la sfîrşitul domniei lui Petru voda Rareş în 1546 mulţi răzeşi din satul Rumâni îşi vînd moşiile de aici către marele vornic Efrem Huru. Să roiască oare ei şi să creeze alături noul sat Băcani, întemeiat de unul dintre ai lor pe nume Băcan?

             Oricum pe la mijlocul veacului XVII documentele medievale ce pomenesc satul Rumâni aproape dispar în vreme ce acelea referitoarea la satul Băcani se ivesc brusc. Pare că în aceeaşi vreme în care vechiul sat Rumâni „murea”, exact în hotarul de alături se „năştea”un nou sat anume Băcani. Observaţia noastră e întărită şi de dovezile cartografice, căci dacă ne-am uita pe harta lui Dimitrie Cantemir din 1716 am observa marcate pe valea Smilei de jos doar două sate: Băcanii şi Susenii. În aceeaşi zonă Catagrafia ţinuturilor Moldovei din 1774 ne arăta la ocolul Smilei din ţinutul Tutovei tot doar satele Băcani şi Suseni. Abia Condica liuzilor din 1803 ne va  semnala că lîngă satele Băcani şi Suseni reapare satul Vulpăşeni.

Vrem așadar să spunem că pe la 1700 satul Rumâni dispăruse, rămînînd doar un  trup de moşie/ silişte, fapt de altfel  dovedit şi de Condica lui Paladi din 1727. Constatăm deci că vechiul sat  Rumîni se transformase într-un nou sat  Băcani.

             Desigur nu putem încheia fără a mai comenta puţin asupra antroponimului turanic Băcanu care pare a proveni dintr-o poreclă dată cuiva care era ori „roşcat” ori era „negustor de coloniale”.Numele e foarte rar astăzi dar mai e totuşi prezent regăsindu-se la ziaristul bucureştean Petre Mihai Băcanu ori la doctorul şi scriitorul gălăţean Nicolae Bacalbaşa, ambii cu o bună expunere în mass-media.

   Prof. Romeo Chelaru

                                                                                        (Articol publicat în revista,,Băcanii”)

 

Acest articol a fost publicat în Istorie. Salvează legătura permanentă.